Kinetoterapia este o ramură a medicinei fizice şi de recuperare care studiază activităţile şi afecţiunile motrice umane. Principiile de tratament aplicate în kinetoterapie au la bază mişcarea, iar diagnosticarea afecţiunilor presupune strânsa colaborare dintre kinetoterapeut şi medicul specializat în medicină fizică şi recuperare medicală.
Programele kinetoterapeutice sunt alcătuite individual, în funcţie de particularităţile fiecărui pacient, în urma unor baterii standardizate de teste pe care le efectuează acesta şi a unei evaluări detaliate realizată de către kinetoterapeut.
Kinetoterapia are rol profilactic (prevenirea unor boli sau a apariţiei anumitor complicaţii în cazul unor boli cronice), curativ (reeducarea, readaptarea segmentelor sau regiunilor lezate) şi de recuperare medicală.
Sub atenta supraveghere şi îndrumare a unui kinetoterapeut, exerciţiile executate individual sau cu ajutorul aparatelor, efectuate în serii de şedinţe de tratament, asigură recuperarea motorie a pacientului în mod eficient şi rapid. În plus, şedinţele de masaj terapeutic, efectuate de către personalul specializat, vor contribui suplimentar la procesul de recuperare.
Serviciile medicale de kinetoterapie disponibile sunt:
- kinetoterapia afecţiunilor ortopedo-traumatice;
- kinetoterapia afecţiunilor neurologice;
- kinetoterapia patologiei reumatismale;
- kinetoterapia afecţiunilor sistemului cardiovascular;
- kinetoterapia deficienţelor fizice ale coloanei vertebrale;
- kinetoterapia combaterii obezităţii;
- kinetoterapia gravidei şi a lehuzei;
- evaluare funcţională pe baza diagnosticului clinic;
- programe de recuperare individualizate;
- programe terapeutice complete;
- masaj terapeutic general;
- masaj terapeutic regional / segmentar.
VREAU O PROGRAMARE
Toate consultatiile si investigatiile se fac pe baza de programare.